30.12.2010

Pasarea maiastra a Gorjului

„Când am deschis ochii pe lume m-am pomenit într-o căsuţă mică şi săracă, cu două încăperi. Acuma nu mai exista… Dar grădina casei mele, nu am să o pot uita niciodată. Avea gard de jur-împrejur cu stobori împletiţi cu nuiele, iar în gradină aveam o mulţime de trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Pot să spun că era, poate, cea mai frumoasa grădină din Bălceşti.”

Maria Lătăreţu

Există obiceiul ca despre marile personalităţi să se scrie şi să-şi amintească lumea doar la aniversări. Cum marea artistă Maria Lătăreţu este, cu adevărat, o genială interpretă a cântecului popular românesc, ne permitem o excepţie. Toamna aceasta au trecut 38 de ani de la ridicarea sa la Ceruri şi ne propunem o aducere aminte despre viaţa şi, mai ales, despărţirea ei de lume. De lumea pământească!

Cea mai frumoasă grădină din Bălceştii Gorjului

A văzut lumina zilei pe 7 noiembrie 1911, în familia lui Ion Borcan, din Bălceşti-Gorj, pe valea Gilortului. Undeva, între Jiu şi Olt, pe meleaguri binecuvântate de Dumnezeu. Poate şi de aceea, glasul său era un adevărat miracol, inclusiv pentru specialişti. Limpede şi maiestuos, el căpăta modulaţii şi inflexiuni incredibile, surpinzătoare ce semănau cu trilurile păsărilor cântătoare, precum la o Pasăre Măiastră. “Am deschis ochii pe lume, povestea marea interpretă mai târziu, într-o casă mică şi săracă, cu două încăperi. Care acum nu mai există. N-am putut uita niciodată grădina casei, împrejmuită cu un gard de nuiele, de jur împrejur. Cu trandafiri, nalbe, garoafe, gherghine şi o tufă de liliac. Cred că aveam cea mai frumoasă grădină cu flori din Bălceşti.”

Precocitatea artistei

Primele cântări le-a deprins de la mama ei, Maria, născută Culici, la Novaci, o familie de lăutari vestiţi pe toată valea Gilortului. De la numai 12 ani, cânta acompaniată de taraful lui Ionică Gîlcă, din Novaci, apoi la Târgu-Jiu în taraful fratelui ei mai mare Ioniţă.

La nici 16 ani, devenise cântăreaţa principală a tarafului Tică Lătăreţu, vestit viorist şi cântăreţ din Leleşti, sat la 10 Km de Târgu-Jiu. Cum tânărul lăutar Tică Lătăreţu a cerut-o curând de soţie, de pe atunci interpreta era cunoscută cu numele de Maria Lătăreţu. Vreme de 10 ani au colindat împreună mai toate satele olteneşti, iar vestea imensului ei talent a ajuns până la Bucureşti.

Descoperită de C. Brăiloiu

Din anul 1937, etnomuzicologul Constantin Brăiloiu a chemat-o în capitală pentru înregistrări la Arhiva Naţională de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români. Primele înregistrări s-au făcut pe cilindrii fonografului, printre acestea nelipsind celebra melodie “M-a făcut mama oltean”. Imediat s-a trecut la noi imprimări, pe plăcile de patefon la Compania “Columbia”. A înregistrat, tot din acea perioadă, şi la Radio.

Faima ei, a Mariei Lătăreţu, străbătea ţara de-a lungul şi de-a latul. Cu multă trudă şi cu talentul ei încă neegalat, Maria Lătăreţu s-a consacrat ca reprezentantă de frunte a cântecului popular românesc.

Zeci de mii de înregistrări radio şi concerte pe toate meleagurile

Din anul 1949, odată cu înfiinţarea primei orchestre de stat de muzică populară, întemeiată pe lângă Institutul de Folclor, Maria Lătăreţu a fost primă solistă de muzică populară a orchestrei ce s-a numit mai apoi Orchestra “Barbu Lăutaru”. Odată cu dezvoltarea şi multiplicarea emisiunilor postului de Radio în România, cu apariţia Casei de Discuri “Electrecord”, cu deplasările şi concertele în ţară şi străinătate, glasul nepereche al Mariei Lătăreţu a fost foarte cunoscut în ţară şi în străinătate.

Prea marea sa dragoste faţă de public şi faptul că devenise foarte apreciată se răsfrângea în multele solicitări pe care marea artistă nu obişnuia să le refuze. Străbătea ţara, participa la concerte şi spectacole multe, înregistra şi nu refuza pe nimeni. Ajunsese la o epuizare, încât nici de sănătate nu mai avea timp să-şi vadă.

Ultimul cântec, ultima zi

Spectacolul ultim al vieţii sale s-a petrecut pe scena Căminului Cultural din Româneşti, judeţul Botoşani. Între ce spun unii şi ce spun alţii, un lucru este sigur. Maria Lătăreţu a fost vedeta acelui spectacol, iar cântecul său “Vă las cântecele mele” l-a cântat de vreo şapte ori, de câte ori a fost bisată, până s-a retras în culise şi nu s-a mai întors. Nici pe scenă şi nici la viaţă. Pe care o iubise atâta.

Înainte de a-i da cuvântul nurorii sale, Ioana Lătăreţu, cea care, în fapt, i-a fost ca o fiică, să transcriem câteva din versurile ca un testament artistic: “Ca mâine mă duc din tine,/ Lume. Dragă lume,-Ştiu că nu vă pare bine,/ Lume draga mea./ Vă las cântecele mele/ Să vă petreceţi cu ele,/ Lume, dragă lume./ Că omu-i ca frunza-n vânt,/ Când cade jos pe pământ./ O plouă şi-o bate vântul,/ Se amestecp pământul/ O suflă vântul pe toată,/ Parcă n-a fost niciodată.”

Cea care slujise scena cu credinţă şi devotament şi-a dat ultima suflare pe scena Căminului Cultural din Româneşti, cântând pentru români, pe 28 septembrie 1972. Acolo, inima Mariei Lătăreţu a încetat să mai bată. Când aplauzele şi ovaţiile publicului nu încetaseră încă.

Mărturisirea premoniţiei morţii, spusă posterităţii de Ioana Lătăreţu

„A fost din cauza oboselii şi a stressului- Viaţa ei a fost un lung şir de tragedii, iar ultima dintre ele a fost moartea soţului său. Eu o găseam adeseori plângând… şi repede îşi ştergea lacrimile ca să nu o văd eu. A avut presentimentul morţii. Cu o lună şi ceva înainte de a muri a adus o maramă de la Tismana… Asta e marama de moarte, a zis… Mi-a şi spus: Să nu mi-o înfăşori pe cap, să mă strâng cu ea de gât pe lumea cealaltă, să mi-o aşezi în lungul tronului, că aşa zic oltenii la sicriu… Şi să nu-mi pui pantofi de scenă, că ăia mă strâng. Cu exact o lună înainte de a muri a visat-o pe Sfânta Parascheva. I-a zis că vine să o ia. Şi mămica s-a rugat s-o mai lase o lună măcar, că are nepoţelul mic, trebuie să intre la liceu… Şi Sfânta Parascheva a zis: Marie, pentru rugăciunile şi credinţa ta, te mai las o lună. Şi exact după o lună a murit. Uitaţi ce presentimente a putut să aibă!”

Cărţi, filme, controverse

Dintre cărţile, emisiunile de radio şi televiziune, cel mai cuprinzător şi mai bine realizat este filmul, deloc singular, dar cel mai valoros, al cineastului Viorel Ilişoi. Care se cheamă “Maria Lătăreţu. Ultimul cântec, ultima zi”. Acosta, ca şi dialogurile cu cei care au cunoscut-o şi care i-au fost aproape în ultima zi constituie excelenta şi completa rememorare a ultimei zile, pe care “Jurnalul Naţional” i-a dedicate-o marii artiste în acest an. Sigur că, lăsând la o parte unele controverse, la menţinerea proaspătă a memoriei genialei interprete a cântecului popular românesc – cu precădere a celui dintre Jiu şi Olt – o mare contribuţie o aduc şi cărţile “Maria Lătăreţu şi cântecele sale” de Marin Brânaru, “Maria Lătăreţu” de Ion Mocioi, ca şi a biografiei scrise de publicistul gorjean Dorin Brozbă împreună cu Ioana Lătăreţu, nora Mariei Lătăreşu, intitulată “MariaLătăreţu, privighetoarea nepereche”.

O mare de oameni plângând, la Cimitirul Sfânta Vineri!

E greu de spus în cuvinte cât de regretată a fost pe drumul dintre Româneşti şi Bucureşti. Ca unul dintre martorii oculari care au condus-o pe ultimul drum, la Cimitirul “Sfânta Vineri”, din Bucureşti, împreună cu mii de oameni, pot depune mărturie.

Ziua era însorită, ceea ce în popor se zice că nu i-a părut rău de trecerea într-o altă lume. În care se reîntâlnea cu soţul şi cu copiii ei, unii mult prea devreme dispăruţi. Cimitirul a fost plin. Nu se mai ţinea seamă de alei, de cruci şi de morminte. Eu însumi, ca să fiu mai aproape de locul de veci m-am căţărat, spre ruşinea mea, pe cruci. Nici numărul coroanelor nu se putea şti, atâta lume a plans-o, regretat-o şi respectat-o pe cea mai mare cântăreaţă de muzică populară pe care a avut-o România.

28.12.2010

Elena Zamfira - o floare pierduta-n uitare....

Rasfoind prin paginile trecutului folcloric o regasim pe Elena Zamfira... aceasta floare rara si misterioasa a folclorului romanesc.
Poate datorita perioadei timpurii in care a trait, nu s-a bucurat de o popularizare asa cum merita. Pe intreg internetul NU am reusit sa gasesc o catusi de scurta biografie. Cu un mare noroc am reusit sa gasesc albumul publicat in 1977 - "De-as mai fi floare odata". Din motive lesne de inteles, NU voi posta aici albumul, deoarece mi-ar fi placut sa pun un link prin care sa se poata achizitiona acesta, pentru a fi rasplatita cu adevarat munca acestei artiste. Dar totusi voi posta o piesa care da titlul acestui album pentru a va bucura si dvs de minunata voce a acestei flori rare, disparuta prea devreme dintre noi....
Elena Zamfira - De-as mai fi o floare odata
AM REEDITAT ACEASTA POSTARE ! CITESTE INFORMATII NOI DESPRE ELENA ZAMFIRA :
http://pangalia.blogspot.com/2011/01/re-editare-elena-zamfira-o-floare-rara.html

24.12.2010

Un Craciun minunat !

VA UREZ UN CRACIUN FERICIT, UN AN NOU PLIN DE SATISFACTII SI MULTA SANATATE ! LA MULTI ANI !

Cosmote aduce Iphone 4

Iata ca in sfarsit dupa lungi asteptari, Cosmote Romania a reusit sa aduca pe piata Iphone-ul.... si nu oricare.. ci generatia a 4-a: iPHONE 4...
Cu iPhone 4, convorbirile video devin o realitate. Niciodata nu a fost mai simplu sau mai disctractiv sa-i vezi pe cei dragi in timp ce vorbesti cu ei. De la iPhone 4 la iPhone 4 prin WiFi. Cea mai buna rezolutie pe care ai vazut-o vreodata la un ecran. Are de 4 ori mai multi pixeli decat iPhone-ul anterior, iar textul si imaginea sunt de o calitate uimitoare. Mesajele email si atasamentele sunt securizate folosind parola unica a telefonului ca un cod de criptare. Iar dezvoltatorii parteneri pot incorpora noi filtre de securizare a datelor pentru aplicatiile pe care le dezvolta. Astfel, informatiile critice sunt protejate daca un telefon este compromis.
iPhone ofera optiuni flexibile de implementare, incluzand suportul pentru Mobile Device Management. Astfel, iti poti monitoriza, sterge, bloca sau configura setarile dispozitivelor periferice coordonate de iPhone, totul wireless. De asemenea poti gazdui in mod securizat sau distribui wireless versiuni noi si actualizate a aplicatiilor dezvoltate intern – fara ca utilizatorii sa se conecteze la computer. Mailul pe telefon e mai performant ca niciodata. Iti poti verifica toate conturile de email intr-o singura casuta postala. Sau poti accesezi fiecare cont separat, trecand de la unul la altul prin doar cateva atingeri.
Mai multe despre aceasta bijuterie, cat si ofertele de abonamente, pe
WWW.COSMOTE.RO

Mirabela anilor trecuti :)

Hai vino(repertoriul international)

Asculta mai multe audio diverse

Mirabela Dauer -Revino !

Asculta mai multe audio diverse

Măi bădiţă Petre - Prelucrare folclor

Asculta mai multe audio diverse

Bine te-am gasit !

Asculta mai multe audio diverse

01.12.2010

La multi ani... mai buni

La multi ani, Draga mea Romanie.... La multi ani, Patrie Batjocorita si mintita... Jefuita, vanduta.... amanetata.... Data GAJ pentru nesabuintele si neindestularile altora..... La multi ani , Draga mea tarisoara..., eu ... inca te iubesc....

07.11.2010

Repetabila povara

Tribut adus regretatului Adrian Paunescu, ce, de curand, a plecat dintre noi .... Poezia "Repetabila povara", in interpretarea magistrala a Maestrului Florin Piersic

15.10.2010

Imagini din ..Pangalia

Farul Genovez...atunci....
Muzeul de arheologie "Callatis"
Farul Genovez....acum...
Vedere crepusculara...
Hotel SIEMENS (actualul PARADISO)
Scena festivalului "Callatis"...de odinioara

05.10.2010

Max

 
 
El e bubulacu mic.

02.10.2010

Un nou inceput....

Pot sa spun ca mi-am regasit linistea...
 Regulile stricte, sclavagismul in fata clientilor, precum si lipsa lor de interes si respect fata de munca mea,  imi conferea o oarecare stare de disconfort.
Cand vrei sa comunici si esti  respins, indiferent cat de bine-dispus ai fi, te demoralizeaza refuzurile si lipsa de interes.
DA.. nu sunt fite si nici mofturi. Clientul trebuie servit, nu SLUGARIT... e o oarece diferenta.
Regula "Clientul nostru - stapanul nostru"... din pacate inca functioneaza... iar acel "stapan", in viziunea unora  s-a transformat in REGELE nostru... dupa aceasta regula, ar trebui ca angajatii  sa se lase terfeliti de clienti (verbal si ca atitudine) . Ei bine... NU SUNT DE ACORD.
Ce oferi.. aia trebuie sa primesti,  Daca un client este nesimtit si tupeist asta nu inseamna ca trebuie sa ii suflu in coarne si sa il las sa ma jigneasca sau sa se comporte ca un sef. 
SEFUL e SEF... aici nu am obiectii, si totusi si acolo sunt niste limite. De regula oamenii bine-crescuti ajunsi sefi, NU se comporta ca niste parveniti.
Si ca urmare am fost nevoit sa ma retrag si sa imi incep un stil de viata cu care eram obisnuit.. Seful sa fie sef, munca sa fie munca, liberul sa fie liber, oamenii sa fie oameni ! E tot ce imi trebuie !

Salutari !

14.07.2010

La multi ani, Madalina ! Dumnezeu sa te odihneasca !

Artista Madalina Manole, care a murit miercuri dimineata, a fost gasita de ambulanta intr-o balta de sange, au declarat pentru Mediafax surse judiciare.

Autopsia va stabili cauzele producerii decesului Madalina Manole, au precizat sursele citate.

Primele cercetari indica fara dubii ca artista s-a sinucis, unul din elemente care confirma aceasta ipoteza este si mesajul pe care cantareata l-a lasat, miercuri, in jurul orei 2.00, sotului sau pe telefonul acestuia, in care spunea ca "nu se mai simte frumoasa", afirma sursele citate.

Anchetatorii insa preleveaza probe si audiaza membrii familiei cantaretei pentru a elucida imprejurarile in care s-a produs moartea Madalinei Manole.

In ajutorul politistilor ilfoveni s-a dispus trimiterea la fata locului a doi ofiteri ai Inspectoratului General al Politiei Romane, iar un procurorul al Parchetului Tribunalului Bucuresti coordoneaza ancheta.

09:25 - Potrivit anchetatorilor, nu au fost gasite urme de violenta pe corpul neinsufletit al Madalinei Manole. La aceasta ora, medicul legist se afla inca la locuinta din Otopeni a artistei.

Ora decesului va fi stabilita la finalizarea anchetei.

Potrivit autoritatilor, langa trupul artistei, care a fost gasit pe holul de la parterul casei, nu au fost gasite flacoane de medicamente. Se pare ca Madalina Manole a fost internata in spital in luna mai, din cauza unor probleme cardiace. Artistii care au cunoscut-o fac cu greu fata acestei teribile vesti...

"Este socant, azi era si ziua ei de nastere. Era o femeie atat de pozitiva. Isi dorea o familia fericita si o avea. Este incredibil. N-a fost numai fata cu parul de foc, era o persoana atat de pozitiva ", a declarat Temisan.

Cantaretul Victor Socaciu a declarat, la aflarea vestii decesului Madalinei Manole: "Asistam neputinciosi la despartirea tragica de un om pe care toti l-am iubit, apreciat, dar despre care nu ne-am dat seama cat de fragil este.Cred ca s-a intamplat ceva dramatic in sufletul ei de a luat o astfel de decizie".

"Eu nu pot sa cred asa ceva. De ce sa se sinucida? Nu inteleg. Pentru mine este o mare dilema ce s-a intamplat. O iubea o lume intreaga. Era o fata fericita, avea o familie frumoasa", a marturisit Gabriel Dorobantu.

Marcel Pavel a declarat ca este extrem de trist si de socant de gestul Madalinei.

"Nu pot sa cred ca Madalina Manole a recurs la un gest atat de necugetat. Avea un copil si un sot pe care il iubea. Mi-a spus ca avea ceva probleme cu inima. Dar nu era un om care sa recurga la un asemenea gest. E foarte trist ce s-a intamplat", a spus Marcel Pavel.

" E ca o lovitura de traznet, e cumplit. O femeie atat de frumoasa si de succes nu poate sa recurga la asa un gest. Cred ca s-a intamplat ceva ingrozitor de a luat o astfel de decizie. Nu pot sa cred sau sa inteleg. Dumnezeu sa o odihneasca", a declarat Stela Popescu.

"Ce s-a intamplat cu Madalina este o tragedie. Era o fata frumoasa din toate punctele de vedere. Traia totul cu intensitate. Ma sperie ceea ce se intampla. E cumplit. De ce sa moara chiar de ziua ei?!", a completat Alexandru Arsinel.

Mihai Constantinescu a declarat ca vestea despre decesul Madalinei Manole este una cumplita, aceasta fiind o artista care a muncit "imens" pentru tot ceea ce a facut.

"Nu imi vine sa cred. E cea mai proasta gluma pe care am aflat-o intr-o dimineata de vara, cea mai proasta gluma a vietii. Un pacat mai mare decat asta, ca la 43 de ani sa pleci dintre noi, sa lasi in spate un copil, o cariera de succes...", a declarat Constantinescu.

Monica Anghel a declarat ca a fost colega cu Madalina Manole si a admirat-o pentru tenacitatea cu care si-a facut meseria.

"Nu am fost prietena cu Madalina Manole, am fost doar colege. Dar am admirat-o pentru tenacitatea pe care a avut-o sa faca aceasta meserie. Madalina a avut personalitate si prin asta a reusit sa mearga mai departe", a declarat Monica Anghel.

Sursa: www.stirileprotv.ro

Madalina Manole vorbeste despre binecuvantarea de a fi Mama

Video: Prokid.ro

05.06.2010

Coca Cola a la Turka :)

In ultima vreme prin alimentari pe la noi si-a facut aparitia..
Coca Cola de la Turci ...
ULUDAG COLA se numeste produsul, se prezinta la doza de 330 ml si costa 2 LEI fiind 100% compozitie COCA COLA :), fata de produsul original Coca Cola, care sare de 3 lei .
Au nimerit reteta ;)

31.05.2010

Cuvinte mari, de la un om Mare ....

Sa il ascultam impreuna pe marele Nichita Stanescu, ce a stiut sa fie prea modest pentru o lume prea pretentioasa. Sa il ascultam vorbind despre poezie... despre cuvinte.. despre perfectiune.... veti afla si procedeul prin care minunatele sale poezii iau viata, si veti constata cu surprindere ce parere are despre perfectiune.... Sa invatam de la el .....

07.05.2010

Tristete

Tristete inainte, tristete-napoi... Deasupra sunt nori, pe jos este praf. Nu cred in ce este, n-am fost cu ce-a fost Si nimeni nu vrea sa m-asculte candva. O lacrima cade in clipa ce trece Si sufeltu-mi tare, adesea-mi petrece...
In acorduri de baglama imi ascund durerea
Si aud in spate strune de vioara,
Sper la un rasarit melodios
Si la iertarea ce mi se cuvine...

06.05.2010

Si daca mana ta....

Sa nu ma-ntrebi de ce

nu ti-am raspuns atunci,

cand ma strigai in seara si

viscolea cu prunci

rupti de la sanul iernii,

murdari pe dinti de lapte -

eram inca un mugur

inspaimantat de noapte.

Ce insemna privirea-ti?

Indiferenta? Ura?

Cand ne iubeam in soare,

“iubito” ai vrut sa-ti spun…

Ochiul – petala insa, clipind,

In lumea-i pura, de dorul tau,

s-a pus pe-un ras nebun…

De-acum, fruct intelept,

Te-astept o vara-ntreaga

Sa nu intarzii mult,

Nu vezi ca eu ma coc?

Si daca mana ta, nu vrea sa ma culeaga,

Va putrezi in mine, o toamna cu noroc

05.05.2010

Despre nume mari, cu oameni mari....

Interviu realizat de Tudor Vornicu in 1981 pentru emisiunea "La sfarsit de saptamana":
Amza Pellea s-a nascut la 7 aprilie 1931 in Bailesti, judetul Dolj si a fost unul dintre cei mai importanti actori români, distingându-se atât în teatru cât si în film. Un reprezentant al Promotiei de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul National din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie si Teatrul National din Bucuresti, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotati ai scenei românesti. A fost profesor la IATC.
***

04.05.2010

Conduceti? Responsabil...?

Un clip deosebit pentru promovarea ATENTIEI la volan, PRUDENTEI si RESPONSABILITATII !
CONDUCETI...CU ATENTIE !

Imbratisare...

O clipa de fericire este scurta. Dragostea insasi marturiseste: "fericirea e scumpa la vedere" ; doar aducerile-aminte o mai tin in viata. O simpla imbratisare imi aduce aminte de o clipa de fericire petrecuta din dragoste. Nimic din ceea ce este nu va mai fi la fel.. Stau si ma intreb oare ratiunea iubeste...? Sau iubim prin ratiune, conditionati de unele doctrine, de unele pareri... mai mult ale altora decat ale noastre...? De unde vine iubirea, si daca vine.. unde se opreste... ? Si dragostea tace. Am intrebat-o de iubire si mi-a intors spatele. Nu imi spune. Desigur daca le-am sti pe toate viata noastra ar mai avea un sens? Si-apoi o simpla privire poate da nastere iubirii...?

02.05.2010

Experienta Windows7..... fara Windows7

Am incercat zilele trecute sa instalez si sa folosesc Windows7, bazandu-ma pe Compatibility Checker-ul de la Microsoft, care mi-a dat bife verzi la procesorul grafic, CPU, RAM... cica.. in viziunea lor pot folosi windows7 pe un sistem de 1,7 gHZ, pe procesor, si 2,5 GB/RAM. Da... din punct de vedere tehnic, se poate.. insa cat de practica este folosirea unui WIN7 pe un astfel de sistem ? Ati ghicit: NULA.... Se instaleaza, porneste, intra in sistem insa.. daca ai incarcat mai mult de 2, 3 aplicatii - dezastru... Asa ca m-am suparat, am scos win7 si am bagat batranul si celebrul XP Nemesis, o distributie stabila, pe care am imbracat-o in straie de win7. Am interfata de win7, am sunetele de win7 si deci sunt multumit.

16.01.2010

Epistolara ...

Tacere inainte-mi... cu varful de argint Scriu pe-ndelete, tac .. si scriu. Tie iti scriu.. O, DA! si numai tie Mi-aduc aminte cand spuneai - - Mai scrie-mi!
Si cu cerneala tare-ti scriu acum Si apasat, si trist incondeiez versete Nimic din ceea ce a fost atunci, insa, Acum, descopar... Da! Pesemne - - Toate au pierit.
Si dulci cuvinte-ti scriu pe foaie, Si lacrimi mi se scurg pe fata.... Te strig indurerat... e o tacere surda Si inima ma doare , tot mai trista - - Nu mai am alinare.

14.01.2010

SCANDALOS !

Am trait, oameni buni, sa o patesc si pe asta... Poate o fi mai de demult, insa eu in ultima perioada m-am confruntat cu aceasta neobrazata incalcare a dreptului la intimitate.. Nu stiu ce individ cu ce cap "destept" dar foarte indiscret, a reusit sa elaboreze o modalitate de a afla daca un utilizator de Y!Messenger sta pe invizibil. Este vorba de detectoarele online care afiseaza daca un utilizator sta in mod invizibil pe mess, plus ca i se poate fura si imaginea de la avatar. Nu am sa le enumerez... sunt destule, si nu vreau sa popularizez si mai tare, o metoda nerusinata de a abuza de disponibilitatea unei persoane. Asta, dupa parerea mea este o incalcare a drepturilor la intimitate, atat din partea celui (celor) ce au nascocit prostia asta si au si postat-o pe net, cat si din partea celor ce folosesc aceste "instrumente" de detectare ptr cei ce stau pe invizibil. Ptr cei lezati, ca si mine.. : ESTE DREPTUL NOSTRU SA ALEGEM CAND SI CU CINE VORBIM; ESTE DREPTUL NOSTRU SA APAREM PTR UNII ONLINE, IAR PTR ALTII INVIZIBIL ! Ptr ce ce folosesc instrumentul: NU AVETI NICI UN DREPT SA URMARITI, SI MAI ALES SA TRAGETI LA RASPUNDERE ("Hai lasa ca am vazut eu.. mi-ai dat invizibil, dar la el erai online.!) PE CEI CE STAU PE INVIZIBIL SAU DACA LA VOI IN LISTA RESPECTIVUL APARE CA INVIZIBIL. ESTE LIBERTATEA FIECARUIA DE A ALEGE CAND SI CU CINE VORBESTE. Eu cred ca aceste site-uri ar trebui boicotate si suspendate, ptr ca incalca dreptul la intimitate si de asemenea dreptul la imagine.

12.01.2010

Pasiunea.... Bolero

"Atunci cand ceri unui interpret sa bata ritmul Bolero-ului timp de 20 minute cu aceeasi rigoare de metronom, uiti ca respectivul poate are griji, probleme cu sotia,... facturi neplatite... probleme personale; poate chiar are o migrena in seara respectiva. Cand Bolero-ul incepe sa creasca evident si migrena ia proportii ." [...]
"Referindu-se la Vals, Ravel vorbeste despre o rasucire fantastica si fatala. Putem aplica aceasta formula la multe alte opere ale sale, deoarece intalnim adesea aceasta rotatie care da un soi de betie. Betia este, in Kabbala, asociata ideii de abuz de puteri magice, care conduce la distrugerea Edenului si in final la distrugerea lumii... La Ravel (N.R.: Bolero) ajungem, in acelasi fel, prin aceasta betie la distrugrea finala."
Acum cateva zile ma plimbam printre posturile de televiziune :) si cu surprindere constat ca pe TVR Cultural se difuza un documentar remarcabil ce studia Bolero-ul celebru, al lui Ravel. Nu am ezitat sa pun pe un DVD aceasta "piesa" si sa o fac cunoscuta celor interesati.
Un documentar deosebit realizat de Michel Follin cu privire la geneza tulburatorului dar in acelasi timp sublimului Bolero ...
Click pe link-ul de mai jos pentru descarcarea documentarului: DOWNLOAD